SUNTEM IN COLOCVIU BY MARIO MICHELANGELO STROMILLO

Suntem in colocviu

Am ales ca titlu aceasta fraza a lui Holderlin pentru a spune ce ar trebui sa insemne relatia intre medic si pacient, relatie ce rezulta din acest schimb epistolar intre un medic de 40 de ani, Mario Stromillo, din Italia, si una din pacientele sale, Rodriga , ce avea doar 16 ani atunci cand a spus adio acestei lumi. O ocazie de reflectie pentru toti medicii si pentru toate cadrele medicale.

Aceste scrisori reprezinta o ocazie de reflectie pentru toti medicii si cadrele medicale. Tonul acestui dialog este atat de intens si inalt incat orice comentariu este de prisos, fiind dictat de perfectiunea dragostei si durerii ei.

Panama 6 octombrie 1982

Draga doctore S.

Tu nu stii la ce mai supus atunci cand m-ai invitat sa-ti scriu, sa-ti spun cum sunt si cum ma manifest. Dupa parerea mea nu ai avut o idee prea buna! Cum sunt din punct de vedere clinic cred ca stii pentru ca in Panama City vestile zboara si apoi in clinica de pediatrie este doctorita D., o buna prietena a mea care viziteaza zilnic compartimentul de chirurgie pedriatica. Asa-i ca stii?

In orice caz, ma descopar avand doua formatiuni, una la dreapta imediat deasupra zonei inghinale si una deasupra ombilicului ce merge de la dreapta la stanga.

Ma simt profund incomoda si deformata deoarece proemienta se observa in afara si asta imi face greata. In afara de asta, sunt inca umflata. Am avut ideea sclipitoare sa fac chimioterapie cu un medicament nou, anume... , si care mi-a furat mainile pentru ca mi le-a distrus, purtandu-ma astfel in alta lume.

Am stat in spital 10 zile dupa ce am facut terapia. Consecintele suferite au fost immediate si dezastruoase. Cred ca nu este nici o particica din corpul meu care sa se fi salvat, de la maini pana la picioare.

M-am internat cu 39 grade C, deshidratata de doua zile, zile pe care le-am petrecut intre baie si fotoliu: cu muguetul candidozic in toata gura, esofag si probabil stomac deoarece nu mai reuseam sa beau nici o inghititura de apa fara sa ma arda si sa-mi provoacedurere de parca as fi inghitit o bucata de fier, nu mai stiam nici macar unde ma aflu.

Pentru a rezolva situatia mi-au reintrodus morfina si in prima zi am dormit neintrerupt de cand m-am internat si pana in dimineata urmatoare. Apoi doza a fost redusa brusc si in ziua urmatoare mi-a fost si mai rau. Nu reuseam sa inghit nimic si pentru prima data in aceasta poveste mi-au pus nutritie parenterala, asta devenind o trauma. Incet, incet, si-au facut efectele si medicamentele. Am pierdut sensibilitatea din picioare, brate si maine dar, cu toate acestea simt durerea peste tot, chiar si pielea ma doare cand ma misc in pat, miscarea devenind o indrazneala din partea mea.

Stomacul meu continua sa digere, dar nu stiu ce si saliva e in continuare acidasi dureroasa. Nu-mi mai gasesc nici o pozitie, pe nici o parte in nici un mod si nu pot sa ma mai misc din pat.

La toate acestea s-au adaugat efectele postmorfinei, adica am suferit o depresie cosmica, am plans incepand de duminica incepand pana marti neincetat. Duminica mi-au redus nutritia parenterala si am inceput sa mananc singura. A fost comic cand cele trei inghitituri pe care am reusit sa le iau mi-au provocat o stare de lesin, trasnpiratii, tremur al mainilor si am devenit palida. In definitiv sunt distrusa...

A descrie stare mea psihologica e dificil. Am pierdut total controlul asupra corpului meu si restul nu este decat o consecinta. Cateva zile l-am rugat pe Duminezeu sa ma lase sa mor in liniste, l-am implorat sa ma adoarma sa pot evita sleiala ce ma cuprinde dimineata cand deschid ochii. M-am gandit chiar sa fac ceva de neingaduit dar pentru asta e nevoie de forta si mult curaj iar eu nu am nici una nici alta.

Am fost externata ieri.

Dumnezeu nu mi-a ascultat ruga si nu sunt nici mai bine nici mai rau. Totul e obositor. Nu reusesc sa stau deloc in picioare, fac trei pasi si imi pierd suflul. Ieri am incercat sa urc in mansarda din bucatarie si mi-au trebuit 10 minute, iar cand am ajuns sus m-a cuprins o stare de lesin.

Corpul meu nu mai functioneaza sau mai bine zis functioneaza sacadat iar pe mine ma dispera pentru ca nu mai am putere de nimic, sunt incomodata, ma simt zdrobita, mi-am pierdut parul si am o fata de ti se face frica.

In acest moment nu stiu ce sa fac cu mine ... terapie nu mai vreau. Trebuie sa ma reobisnuiesc sa traiesc, dar asta ma insapaimanta. A devenit obositor si actul gandirii de aceea am refuzat sa mai fac si asta. In afara de asta socot ca oamenii din jur nu inteleg ce se intampla cu mine si de aceea trebuie sa ma justific mereu, dar asta nu rezolva nimic, de altfel nu inteleg de ce trebuie sa ma justific mereu tuturor, chiar si tie care mi-ai sugerat sa-ti scriu si tu nu-mi raspunzi.

Vrei sa stii cum sunt, ce gandesc, cum ma simt dar, eu nu stiu nimic despre tine. Chiar aceasta scrisoare m-a obosit pentru ca, a vorbi despre mine ma face fragila si asta ma inspaimanta. Desi esti in Panama am impresia ca te afli la ani lumina de mine. De fiecare darta ma intreb daca esti tot tu acela care mi-ai daruit acea figurina de plus si cartea postala... sau sunt eu confuza. Nu inteleg doctore, nu te inteleg si asta imi displace. Asa cum ti-am spus deja ideea ta nu a fost una dintre cele mai bune. Eu nu-ti voi mai scrie, daca tu vrei sa o faci, demonstreaza, demonstreaza ca nu ai vrut doar sa ma provoci.

Acum te salut pentru ca sunt foarte istovita, dar vreau sa-ti mai spun ceva ridicol si absurd... vreau ca inainte de a ma adormi bunul Dumnezeu, sa-mi intensifice durerea pentru ca apoi sa ma usureze si in final sa inchid ochii pentru totdeauna cu stropul de energie ramas.

Ciao, iti doresc tot binele.

Rodriga

Panama 18 octombrie 1982

Adorata mea Rodriga,

In acesta dimineata am primit scrisoarea ta, nu am deschis-o imeditat, am vrut sa intuiesc fara sa citesc ce fel de vesti poate sa contina, am indoit-o si am pus-o in buzunarul interior al hainei, in partea stanga. Am dorit sa cunosc ce putea sa transmita direct, nedeschisa, inimii mele. In parte am reusit sa simt vibratiile energetice ale continutului si am inceput sa reiau amnintirile de cand te-am cunoscut.

S-a desteptat in mine nostalgia cand, in gluma ti-am spus ca ai picioarele subtiri ca ale unei pasari si ca sunt si putin scurte. Iti amintesti ca te-ai infuriat teribil?... mi-ai aruncat o privirecare ma fulminat. Ce prost am fost ca nu ti-am spus adevarul, anume ca pentru mine picioarele tale sunt cele mai frumoase, ca le vad incarcate de energie si elasticitate si mai ales exprima dorinta ta de a trai si a te simti femeie.

Asa cum ti-am spus nu am deschis imediat scrisoarea ta ... am vrut sa scap de negativitatea gandurilor altor persoane intalnite seara trecuta.

E adevarat, cu tine m-am comportat ca un las,... ma certi ca nu ti-am raspuns la scisorile precedente, nu ti-am raspuns pentru ca nu am gasit curajul de a reafirma convingerile mele radicale referitoare la metodele, spun putin satanice, puse in practica de colegii mei panamezi; asta insa nu ma impiedicat sa ma gandesc mereu la tine, considerandu-te si vizualizandu-te ca pe o celula a mea, o celula cu putina energie si sanatate. Incerc sa te armonizez cu gandurile mele pozitive si sa-ti transmit o atare forta, incat celulele tale care au avut cruzimea si capacitatea sa se revolte, sa faca un armistitiu si sa se reimpace cu tine.

Mi-e rusie ca sunt medic. Adevarata stiinta nu poate fi conceputa fara o baza etica absoluta. Scopul justifica mijloacele doar in afaceri doar in afaceri si in politica. Un om de stiinta pentru care scopul, finalul justifica mijloacele este fie un nebun fie un criminal. Fara nici un dubiu calaii tai, travestiti in medici, ignora ca exista un singur Dumnezeu prezent in miliardele de particule ce compun corpul lor si al tau; ca este o singura familie, aceea a Umanitatii; un singur limbaj acela al Inimii; ca exista o singura religie, aceea a Iubirii.

Cand revii in Panama incearca sa ma cauti la Spitalul Militar, daca mai ai dorinta de a ma intalni. O sa-ti prezint un coleg de al meu, oncolog, care e in perfecta armonie cu ideile mele reformatoare despre medicina actuala de laborator si politico-economica; el poate confirma ceea ce eu am spus deja, ca nu exita boala incurabila pentru ca Legea Universala spune ca fiecare fata a monedei are si un revers.

De aceea ai incredere in tine pentru ca tu esti o emanatie divina si detii toata energia necesara normalizarii situatie tale, energie prezenta in cea mai minuscula insecta pana in cel mai evoluat om si care e indispensabila. Ea e prezenta in triada ta: Spirit, Minte si Corp, si promoveaza vindecarea lenta (de aceea nu spectaculara) dar definitiva.

Toate emamantiile Principiilor Divine converg intr-o continua transformare in interiorul tau, toata energia ce rezulta e indispensabila in a restaura toate mecanismele tale de autoaparare; fii ferm convinsa ca toate acestea sunt pe placul lui Dumnezeu.

Noapte buna, inger al vietii mele.

P.S. Medalionul de aur pe care mi l-ai daruit nu l-am aruncat la gunoi, ci il port si-l voi purta la gat cat voi trai.

Rodriga si-a parasit corpul in ziua de 30 octombrie 1982.

Evaluare: 3.0/5 (2 voturi)

SUNTEM IN COLOCVIU BY MARIO MICHELANGELO STROMILLO

Arhiva fisiere